O femeie băută şi fără permis de conducere a fost prinsă la volanul unei maşini în care se aflau doi copii, pe o stradă din oraşul Galaţi, relatează Mediafax.
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Intervenţie Rapidă şi Transport Valori au prins în dreptul unui imobil de pe strada Traian din Galaţi o femeie care conducea un autoturism în stare de ebrietate, fără a deține permis auto.
În urma testării cu aparatul Dragger, s-a constatat că N.R.A., în vârstă de 39 ani, avea o alcoolemie de 0,90 mg alcool pur în aerul expirat, potrivit.
Femeia a fost predată lucrătorilor din cadrul Biroului Rutier, pentru continuarea cercetărilor.
VIDEO: Monitorul de Galați/Youtube.com